Asteptata cu nerabdare sau ivita pe nepregatite in viata femeii, sarcina constituie un element de referinta, aducator de bucurie coplesitoare, emotie, dar si incertitudine.
Pentru a veni in ajutorul pacientelor aflate in aceasta ipostaza, Ciprian Pop-Began, medic primar obstetrica-ginecologie la Clinica Dr. Negoita detaliaza simptomele cu care se confrunta viitoarea mamica, aratand cum si cand poate considera aceasta ca sarcina este confirmata.
Orice perioada de amenoree (absenta apariției menstrei la data preconizata) ridica suspiciunea unei sarcini, dar aceasta nu este singura posibilitate!
Dr. Ciprian Pop- Began atrage atentia asupra faptului ca nu întotdeauna sarcina se manifesta prin absenta menstrei. Intârzierea menstruației se poate explica atat prin apariția unei sarcini (indiferent de localizarea acesteia și evoluția ei), cat si prin dereglări hormonale. Exista uneori sângerări, chiar și cu aspect menstrual, ce se suprapun sarcinii. De asemenea, modificarea dispozitiei, a starii psihice, sensibilitatea accentuata la nivelul sanilor si tensiunea abdominala pot aparea atat in cazul sarcinii, cat si in cazul menstruatiei.
Daca la toate aceste manifestari se adauga o stare de greață specifica, manifestata preponderent dimineața, in afara de administrarea obisnuitului test de sarcina, dr. Ciprian Pop-Began de la Clinica Dr. Negoita recomanda efectuarea unei ecografii la 5-6 săptămâni de amenoree (absenta a menstruației). Ecografia poate oferi detalii privind poziționarea sarcinii (intrauterina sau extrauterina) si evoluția fiziologică a embrionului.
In situatia in care ecografia nu este concludenta, se recomanda dozarea beta-HCG (hormonul de sarcina) in dinamica. Aceasta înseamnă ca o prima dozare trebuie sa aibă o valoare peste 10 pentru a confirma existența sarcinii (de exemplu 500 mUI/ml) și o a doua dozare, la 48 de ore fata de prima, ar trebui sa se dubleze (de exemplu 1.000), in conditiile in care sarcina este in uter și evoluează normal.
Dr. Ciprian Pop-Began ne arata ca valorile beta-HCG pot releva urmatoarele situatii:
Dr. Ciprian Pop-Began subliniaza faptul ca, de cele mai multe ori, sarcina nu se poate vizualiza ecografic la valori mai mici de 2.500 mUI/ml.
La Clinica Dr. Negoita fiecare semn de ingrijorare pe care-l resimti in legatura cu sarcina este demontat cu blandete si profesionalism de cei mai buni specialisti, astfel incat tu si bebelusul tau drag sa fiti mereu in siguranta.
Programeaza-te din timp la Clinica Dr. Negoita pentru a afla primele vesti despre bebelusul tau!